Theo

Vom incepe spunand asa: Theo este o pisica pentru acei oameni care chiar, chiar iubesc pisicile cu o personalitate puternica! Si cu nas roz care devine aproape rosu atunci cand nu este intr-o stare prea buna sau cand unul dintre voluntari face exact opusul a ceea ce isi doreste ea :)) Ei bine, poate ca exageram putin acum, dar aceasta dulceata de pisica a noastra, este cu adevarat speciala!

Theo a fost gasita in parcarea unui bloc cand era mai mica. Era speriata si slaba, facandu-si prezenta cunoscuta prin… mieunaturi puternice. Dupa cum se intampla de obicei, unii oameni au fost deranjati si au vrut ca ea sa „dispara”. Norocul a fost ca unul dintre voluntarii nostri sa locuiasca in apropriere, asa ca Theo a ajuns rapid in foster. Se pare ca i-a placut, as ani s-a spus, era o pisica foarte cuminte si nu era zgomotoasa sau obraznica, era doar prietenoasa si iubitoare. Asta am observat si noi la inceput, cand a venit la adapost si a fost separata de celelalte pisici, singura, intr-o camera mica: se bucura de atentie, abia astepta sa mergem si la ea, sa o hranim si sa stam putin cu ea. Si primul lucru pe care l-am vazut a fost nasul ei roz, atat de adorabil si de pupacibil. Iar ea, Theo, o frumusete de pisica, cu ochi stralucitori si uimitori si proportii perfecte ale corpului.

Cand s-a alaturat insa celorlalte pisici, lucrurile s-au schimbat – ceea ce face povestea noastra una trista, daca stai sa te gandesti, pentru ca Theo pur si simplu nu poate sa se adapteze la atatea pisici si atatea persoane. Exista voluntari cu care nu a „vorbit” niciodata, sau cu care nu s-a „certat”, cu care se intelege foarte bine, probabil pentru ca acestia nu au incercat sa o imbratiseze, de exemplu, sau sa o ia in brate. Este adevarat ca ea nu pare sa ceara acest lucru, dar totusi altii au incercat, pentru ca este atat de adorabila! Ce am primit eu, unul dintre voluntarii care au dorit sa o imbratiseze, pentru incercarea mea, au fost niste mieunaturi ciudate si cateva palme pe incheietura mainii – este adevarat, fara gheare implicate, doar un avertisment de a o lasa in pace. Asa ca am decis sa explorez mai departe, pentru a descoperi ce ii place lui Theo si ce nu.

Theo cu siguranta nu se simte bine intr-un loc aglomerat. Bucataria noastra este mica si linistita de obicei, este locul in care luam pisicile pe rand, mai ales pe cele care trebuie sa fie hranite separat din diverse motive. Aici este locul unde Theo se simte cel mai bine: putem sa o mangaiem, ne impinge cu capsorul si asteapta cu rabdare bolul ei de mancare. Mangaiatul pe cap este permis si de obicei ii face placere. Dupa ce mananca, ii place sa se intinda undeva si sa priveasca ce se intampla in jur. Uneori, vrea sa ii acord mai multa atentie, dar alteori nu. Daca insistam, in ciuda avertismentului ei, primim un „nu” tare si clar. Daca ii spun ceva in legatura cu asta, raspunde – putem chiar sa purtam o discutie pe tema asta, noi doua, pentru un timp destul de lung, iar de obicei eu sunt cel care cedeaza. Nasul ei – in timp ce avem aceste discutii, devine rosu si uneori nu ma pot abtine, trebuie sa o pup pe nas. Raspunsul este un mieunat ciudat si o palma usoara. Daca ma indepartez de ea, face doi pasi in directia mea, ma loveste si apoi fuge rapid. Atunci este momentul in care o strig „Theodora”, ceea ce, bineinteles, nu ii place si imi raspunde imediat. Sa ai o pisica precum Theo este ca si cum ai avea o sora cu care te mai certi din cand in cand, dar pe care o iubesti profund, cu adevarat si pentru care ai face orice. Este speciala, iubitoare si dulce, dar stie foarte bine ce ii place, ce accepta si ce nu – ceea ce o face si mai speciala si mai adorabila.

Cu alte pisici, Theo le tolereaza destul de bine, dar nu are prieteni la adapost. O deranjeaza putin puii care o hartuiesc, desi este foarte tanara si ii place sa se joace din cand in cand. Dar cand sunt prea multi, cauta un loc unde sa se poata retrage si sa priveasca. Este mai apropiata de oameni decat de celelalte pisici si viata alaturi de noi si celelalte 50+ de feline nu este deloc pe placul ei. Prefera sa se retraga in bucatarie, unde este liniste, si sa stea acolo o intreaga zi, decat sa iasa in tarc cu ceilalti.

Theo este fericita sa ma vada ori de cate ori vin la adapost. Cred ca stie cat de mult o iubesc si ca, chiar daca nu este intr-o dispozitie prea buna, o inteleg. Acum ca ii cunosc limitele si le respect, se simte mai confortabil cu mine decat inainte si acum imi da cu placere iubirea pe care o doream atat de mult de la ea la inceput, cand nu o cunosteam atat de bine. Problema este ca acum stiu si ca Theo trebuie sa mearga la casuta ei, nu mai am dubii. In timp, se va “pierde” pur si simplu in adapost, va deveni tot mai trista pe masura ce vor trece lunile si anii si acea scanteie care acum arde in ea se va stinge incet. Sunt aproape convinsa ca salvarea ei nu s-a incheiat inca, nu este suficient doar sa fie in siguranta alaturi de noi. Pentru Theo, adevaratul salvator va fi acea persoana care o va adopta si ii va oferi viata pe care o merita sa o traiasca: una plina de iubire, intelegere, liniste si pace, o viata in care sa fie ea insasi si sa aiba „zilele ei rele” fara sa fie certata pentru asta, ci inteleasa si iubita si mai mult pentru ceea ce este este. Daca as putea sa o adopt eu, nu as schimba nimic la Theo, nimic. Este perfecta asa cum este!