Madison

Madison este o frumusete de pisica, pe care nu ai cum sa nu o observi, chiar daca este foarte tacuta si retrasa. Are sosetute albe, ochi foarte tristi si este de obicei fie sub o masa, fie in vreun cos, de unde te priveste fix, nemiscata.

A venit la noi de mai bine de 4 ani, impreuna cu surioara si fratiorul ei, care au fost adoptati destul de repede. Ea insa, fiind foarte timida si fricoasa, a ramas la noi si probabil tot aici isi va petrece si urmatorii ani din viata, impreuna cu multe alte pisici timide, fricoase sau salbatice.

Nu fuge intotdeauna de noi, Madison cea frumoasa, doar cand incercam sa o atingem. Dar daca treci pe langa cosuletul ei doar, se uita la tine cu ochii ei mari, parca isi tine rasuflarea, dar nu fuge. Iar cand este ora mesei, asteapta cuminte sa o observi si sa ii pui si ei in fata un bol – pentru ca nu ii place “sa se inghesuie” la mancare cu alte pisici.

Prefera coltisorul si linistea ei, insa nu ezita atunci cand e vorba de o joaca buna. Fie ca fugareste o undita sau incerca sa prinda lumina laserului, joaca este pentru ea o placere si este dispusa sa isi depaseasca chiar si fricile – se pare ca instinctul ei de vanator este inca unul puternic. Cand o vedem jucandu-se, parca ne intoarcem in timp si vedem puiutul din ea, cel care se joaca fata grija, spaima, sau frica.

Ce pacat! Daca ar fi fost adoptata in urma cu 3, 4 ani, Madison a noastra ar fi fost acum o pisica linistita, cuminte, jucausa si, credem noi, prietenoasa. Poate, cine stie, va avea candva aceasta sansa, doar ca ii va fi mult mai greu, dupa atatia ani in adapost. Va avea nevoie de mai multa rabdare, mai multa intelegere pe masura ce trece timpul. Si totusi, nu este imposibil ca intr-o buna zi, frumoasa noastra Madison sa dea peste acel om minunat care se va indragosti de ea pe loc, si ii va spune: “Hai cu mine acasa, fetita frumoasa!”