Spice

Era o zi calduroasa de august, 2014. Eram inca la adapostul vechi, unde  aveam mai multe camere, pisicile puteau iesi la soare, in spatiul amenajat pentru ele in curte. Nu o data ni s-a intamplat sa primim un “pachet” de la diverse persoane care considerau ca locul cel mai potrivit pentru a ni le lasa era in fata casei, chiar langa sosea. Ba chiar unii aruncau pachetul peste poarta, netinand cont nici de caini, nici de beton… Ce conta? Tot ce doreau acesti oameni era sa scape de pisici, chiar daca asta insemna a le inchide intr-o cutie, a le lega intr-o punga sau un sac, fara aer, fara sa se gandeasca la faptul ca poate, in cateva ore se vor sufoca.

La fel s-a intamplat si in acea zi calduroasa de august: o punga legata, aruncata in fata casei cine stie de cat timp. Abia mai respirau puiutii cand i-am scos din punga. I-am dus intr-o incapere separata si le-am pus apa proaspata. Nu au vrut sa bea, tot ce voiau era aer si un pic de liniste.

Cateva ore mai tarziu, s-au linistit. Le-am dus papica si nu ne-au refuzat. Deja atunci era vizibila diferenta dintre ei: unul prietenos, unul fricos. Sau poate ambii erau prietenosi pana nu au fost bagati intr-o punga si aruncati? Nu vom sti niciodata…

Cel prietenos a primit rapid numele de Sugar, iar cel fricos – Spice. Aveau in jur de doua luni micutii si erau atat de frumosi… Nu e de mirare ca Sugar a si plecat la casuta lui la scurt timp dupa sosire, era un alintat si jumatate! Spice insa, a ramas si a asteptat multa vreme, dar nu a venit nimeni care sa il aleaga pe el – era mult prea retras…

S-a facut un motan mare si frumos, cu ochi enormi care te privesc cu un fel de frica, amestecata cu nehotarare si curiozitate. Il putem mangaia atunci cand ne apropiem incet si el e linistit. Si ii place, chiar daca initial vrea sa fuga. Treptat, se relaxeaza si se bucura de atingerea noastra.

Spice este un curios, mereu ne priveste ce facem, ce lucram, ce aducem de mancare. L-am si surprins de cateva ori facand pe marele sef fata de alte pisici, dar se opreste imediat cand ne vede. Ii place si lui sa se joace, chiar daca mai departe de noi, sau cand nu stie ca il pandim.

Pe undeva, a ramas acel puiut fricos pe care l-am scos din punga in urma cu multi ani. A facut si el progrese in ceea ce priveste oamenii si nu ne-ar mira foarte tare daca, la casuta lui fiind, ar deveni in timp un motan lipicios, care ti s-ar freca de picioare si ar cere sa il mangai. Dar pentru asta, are nevoie de omul potrivit, rabdare, timp si mai presus de toate, iubire neconditionata si intelegere.