Despre noi
Principalele obiective ale asociatiei:
- Sa ofere adapost temporar unui numar de maxim 40 de pisici comunitare sau abandonate, gasite in Oradea;
- Sa gaseasca familii iubitoare pisicilor aflate in grija asociatiei, dispuse sa le adopte si sa le ofere un camin permanent;
- Sa constientizeze comunitatea locala in ceea ce priveste rolul fiecaruia in reducerea numarului de pisici comunitare sau abandonate, prin sterilizare si in imbunatatirea vietii animalelor in general;
- Sa se straduiasca sa atraga fonduri pentru a oferi sterilizare gratuita.
Capacitate si alte limitari
Capacitatea centrului de adoptii este de 40 de pisici – atat datorita lipsei de spatiu (inclusiv spatiu de carantina) cat si suportului financiar (nu mai avem sponsor din 2014). Depasirea acestui numar duce la imposibilitatea de a achita cheltuielile de intretinere al adapostului. Ceea ce inseamna nu numai reducerea calitatiii vietii pisicilor aflate in ingrijirea noastra (hrana mai putina, servicii medicale reduse), dar si aparitia riscului de a nu mai avea suficiente resurse pentru a ne continua activitatea. O alta limitare este cea data de numarul extrem de redus de voluntari si de posibilitatile acestora. In cazul in care se gasesc pui sugari abandonati, nu exista persoane care pot sa ii hraneasca din 2 in 2 ore, avand in vedere ca toti voluntarii au un loc de munca. Exista si varianta in care, avem posibilitatea de a prelua o pisica gasita pe strada – in cazul in care capacitatea maxima nu a fost atinsa, dar nu avem spatiu pentru a o tine în carantina, lucru absolut necesar pentru a evita o eventuala imbolnavire a celorlalte pisici. Si în acest caz, este nevoie de sprijinul persoanelor care dispun de spatiu.
Scurt Istoric
2010 - 2011. Inceputuri
2010-2011 – Incercarile de a implica autoritatile locale sau alti sponsori nu au avut success. Scopul era de a obtine un teren si de a construi un adapost propriu, pentru a nu fi nevoiti sa platim chiria – ceea ce ar fi scazut cheltuielile si am fi putut mari capacitatea adapostului.
2011 – Apar probleme financiare serioase. Un cetatean englez, mare iubitor de animale, cu domiciliul in Oradea, ne ofera o solutie temporara si anume, ne permite sa ne mutam intr-o casa inchiriata in nume propriu si sa construim o anexa in curte. Ne ofera si sprijin financiar incepand cu aceeasi perioada. La finalul anului 2011, are loc mutarea in noua locatie, iar constructia anexei incepe.
2012. Timpuri linistite
In septembrie 2012, Fundatia Brigitte Bardot ne acorda 3000 euro, cu scopul de a acoperi partial cheltuielile cu mancarea pisicilor.
In decembrie 2012, numarul pisicilor ajunge la 50. In aceeasi luna, Fundatia Maria Polman accepta 5 dintre pisicile noastre, carora le gaseste un camin permanent in Olanda.
In acest an, au fost adoptate 25 de pisici.
2013. Primele probleme
Continua colaborarea cu Fundatia Maria Polman. Mai multe pisici isi gasesc un camin departe de Oradea, in Olanda. Adoptiile scad dramatic in Oradea, deoarece numarul pisicilor comunitare creste incontinuu, iar cei care isi doresc o pisica, o pot gasi in propriul lor cartier, pe strada.
Din mai pana in octombrie, am preluat peste 60 de pui abandonati, ajungand astfel la peste 80 de pisici.
Probleme financiare grave incep in luna august, cheltuielile cu mancarea si serviciile medicale explodeaza.
In septembrie 2013, Fundatia Maria Polman decide inceperea unei campanii de sterilizare gratuita pentru pisicile din Oradea, prin intermediul FPCC.
78 dintre pisicile noastre au fost adoptate in 2013, fie in Olanda, fie in Romania.
2014. La rascruce de drumuri
La sfarsitul lunii aprilie, incep sa soseasca puiuti abandonati si, pe la mijlocul verii, atingem numarul maxim de pisici care au fost vreodata gazduite de adapostul nostru: 99. In mod inevitabil, apar probleme de sanatate, in timp ce costurile pentru ingrijirile medicale cresc enorm. Datorita suprapopularii si problemelor de sanatate din adapost, voluntarii si parintii adoptivi iau acasa, in ingrijire, cat de multe pisicute abandonate le este cu putinta.
La sfarsitul lunii iunie, sponsorul nostru anunta ca nu mai poate plati chiria, cheltuielile operationale si serviciile veterinare, datorita unor probleme financiare ivite. In acest moment, doar hrana era inca acoperita de bursa acordata de The Marchig Animal Welfare Trust.
Au fost trimise mail-uri si cereri, s-au initiat actiuni pe retelele sociale pentru a strange bani de chirie si cheltuieli medicale. Pe langa oamenii care au donat sume modice de bani, am fost ajutati de grupul Kitty Connections din Marea Britanie, datorita carora am reusit sa platim chiria. Ajutorul a venit si de la Kindness Trust din Australia – o bursa de 2000 de euro a fost acordata pentru „cele mai urgente nevoi ale animalelor”, bani pe care i-am folosit pentru hrana (incepand cu finalul lunii septembrie cand bursa anterioara s-a terminat, pana in decembrie 2014) si cele mai urgente interventii veterinare.
La finalul lunii iulie, am primit din partea Fundatiei Brigitte Bardot scrisoarea de aprobare pentru sterilizarea a 600 de pisici comunitare (500 de femele si 100 de masculi). Campania a inceput in august.
La finalul anului, sunt organizate diferite activitati de strangere de fonduri pentru chirie, hrana, vaccinuri si tratamente pentru pisici: colecta de hrana, concert caritabil de Craciun, vanzare de calendare. Banii stransi ne-au ajutat sa achitam datoriile existente si sa mai rezistam cateva luni.
141 pisici si-au gasit un camin in 2014, fie in Romania, fie prin intermediul Fundatiei Maria Polman din Olanda.
2015. Pe cont propriu
Donatiile cu caracter regulat de la iubitorii de pisici scad din ianuarie pana in martie, in principal datorita propriei situatii financiare fluctuante a persoanelor in cauza.
Din moment ce atat posibilitatile de adoptie, precum si resursele financiare sunt in scadere, iar problemele de sanatate persista, nu putem primi decat un numar limitat de pisici – foarte putine si, in mod ideal, dupa ce acestea au fost vaccinate (pana atunci, sunt date in plasament) si dupa ce cateva dintre pisici sunt adoptate – asadar exista o lista de asteptare pentru preluarea pisicilor din plasament.
Problemele de sanatate persista, desi pisicile sunt vaccinate la zi si vazute de veterinar de 3 ori pe saptamana, tratate si gazduite in conditii bune. Datorita faptului ca nu se intrevede vreo posibilitate de a ne muta intr-o noua locatie construita conform standardelor, ne-am decis sa scoatem podeaua veche si sa o inlocuim cu gresie – mult mai potrivita situatiei noastre, in speranta ca sanatatea pisicilor se va imbunatati considerabil si, in consecinta, costurile medicale vor fi mai reduse.
Cu ajutorul celor de Help Animals International si a donatiilor, reusim sa asiguram hrana pisicilor pe parcursul anului 2015.
41 de pisici isi gasesc un camin permanent pana la finalul anului, multe dintre ele cu ajutorul fundatiei Stray Cats Netherlands. De regula, pisicile sunt asteptate de stapan, fara a fi nevoie sa petreaca mai mult decat 2-3 ore la sediul fundatiei – lucru de altfel imposibil din cauza lipsei de spatiu.
2016. Piatra de incercare
Reluam redactarea proiectului nostru pentru un nou adapost, pentru a scapa de chirie, dar la sfarsitul lunii mai primim o veste care ne darama: pana la 1 august trebuie sa eliberam casa inchiriata, sa demolam ceea ce am construit deoarece proprietarii au a decis sa vanda. Dupa o luna de cautari, gasim in cele din urma un loc in care suntem acceptati sa ne mutam cu cele 63 de pisici aflate in grija noastra. Desi nu avem curte sau gradina, nu exista nicio alternativa: fie este mult prea scump, fie proprietarul nu accepta pisici. Inainte de aceasta veste groaznica, am preluat pui abandonati gasiti in cutii sau pungi, pana cand toate spatiile de carantina au fost ocupate, ajungand astfel la 75 de pisici. Nevoia unei campanii de sterilizare este evidenta, insa nu reusim sa gasim fondurile necesare..
La noul adapost, trebuie efectuate reparatii si imbunatatiri pentru a oferi pisicilor un loc asemanator celui pe care urmau sa il paraseasca. Datoriile la cabinetul veterinar cresc pentru ca fondurile sunt redirectionate catre noul spatiu, utilitati, hrana pisicilor si nu avem nici un ajutor, cu exceptia donatiilor lunare si a ceea ce putem aduna din vanzarea unor obiecte hand-made sau din postari pe pe canalele de social media. Insa toate acestea la un loc nu reusesc sa acopere toate cheltuielile necesare. Capacitatea adapostului scade la 40 de pisici din cauza noilor imprejurari.
La sfarsitul anului inca ne zbatem cu reparatii, incalzire, facturi. Unele pisici s-au adaptat bine, dar altele continua sa piarda in greutate din cauza dificultatilor de a se adapta la un nou loc, in principal datorita lipsei de spatiu exterior.
in 2016, 32 de pisici isi gasesc familii adoptive fie in Romania, fie in Olanda, cu ajutorul prietenei noastre,, Petra van Hoorn, care ne sustine de cativa ani, in ciuda tuturor obstacolelor intampinate.
2017. Quo vadis?
Iarna grea nu ne face mai usoara viata nici noua, voluntarilor, si nici pisicilor. Facturile scadente si problemele zilnice vin una dupa alta si ne consuma toate resursele – timp, bani, oameni. Este mare nevoie de voluntari dar, in ciuda postarilor si anunturilor, nimeni nu pare sa gaseasca timpul necesar de a ajuta mai mult decat o data sau de doua ori, astfel incat echipa ramane neschimbata.
Primavara aduce cu sine sezonul abandonului. Cu ajutorul unor oameni inimosi care accepta sa gazduiasca temporar puiuti si a voluntarilor care ii primesc in casele lor, reusim sa asiguram carantina pana la vaccinare. In consecinta, numarul pisicilor din adapost creste din nou la peste 60, iar cheltuielile cu vaccinarea, hrana si ingrijirea medicala sunt imposibil de acoperit. In cateva luni, la acestea se vor aduna si costurile cu sterilizarea. Incercam din nou sa obtinem fonduri de la Cold Noses Foundation pentru o campanie de sterilizare.
Activitatile zilnice si listele fara sfarsit ne ocupa tot timpul liber. Site-ul este atacat, se reuseste restaurarea dintr-un back-up, dar este evident ca trebuie sa construim un altul. Voluntarii incearca sa creeze unul nou, asa ca se pun cu „burta pe carte” si incep sa invete o noua „meserie”.
La inceput de toamna, prietena noastra din Olanda, Petra, amenajeaza o camera a pisicilor in propria ei casa, pentru a putea ajuta mai multe pisici si pentru a avea un loc unde pana si cele timide sa se simta in siguranta. Este o idee nemaipomenita, iar piscile fricoase se comporta cu totul altfel intr-un mediu care seamana mai mult decat adapostul cu o casa adevarata, inconjurate de oameni zi si noapte – si nu de alte 30 de pisici, avand parte de multa atentie si iubire. Camera poate gazdui 5 pisici simultan.
In octombrie, primim un raspuns negativ din partea Fundatiei Cold Noses, urmat la scurt timp de unul pozitiv din partea Help Animals International, care ne acorda o bursa in valoare de € 3,000 pentru hrana pisicilor din adapost si unele cheltuieli cu serviciile medicale. Este un ajutor mai mult decat binevenit pe care il primim exact atunci cand incepem sa ne pierdem speranta.
Iar de Craciun, Mosul ne aduce, spre marea noastra surpriza, 40 saci de hrana uscata Royal Canin, in urma unei campanii desfasurate pe canalele de socializare. Acest lucru nu inseamna doar ca pisicile vor manca o hrana uscata de calitate superioara, si ca aceste cheltuieli vor fi mai reduse o vreme, ci si ca bursa acordata de Help Animals International ne va ajunge cateva luni bune, daca o gestionam cum trebuie.
39 de pisicute isi gasesc o familie iubitoare, cele mai multe in Olanda, cu ajutorul prietenei noastre, Petra, si multe altele ajung la casuta lor cu in urma postarilor sau prin directionarea potentialilor adoptatori catre acei puiuti care au mai mare nevoie.
2018. Sus, jos
Ni se alatura un nou voluntar, care are si posibilitatea de a gazdui temporar puiuti. Este un ajutor enorm, mai ales ca se implica in toate activitatile adapostului, in conditiile in care un „voluntar de dimineata” – o doamna la pensie pe care o adoram si noi, si pisicile, intampina probleme de sanatate si nu mai poate acoperi decat 2-3 dimineti, din 5 cat este nevoie.
Ne straduim sa nu depasim 60 de pisici in adapost, pe langa puiutii din foster. Starea unora dintre pisicile mai in varsta se inrautateste si, pana la finalul anului, ne luam un ramas-bun extrem de dureros de la cateva dintre ele: haioasa Lentila, scumpul Anton si iubita noastra Lucy, in varsta de 19 ani. Au fost alaturi de noi, la bine si la rau, de-a lungul a multi ani de zile si le vom simti lipsa in fiecare zi.
Dar oricat de mult doare, trebuie sa avem grija in continuare de pisici, au nevoie de noi. Si nu doar cele din adapost ci si un puiut pe jumatate mort, cu ambele picioare din spate fracturate, care acum este in viata si alearga fericit – l-am numit Lucky; un motan disperat pe marginea soselei, care incerca in zadar sa atraga atentia oamenilor, pana cand unul dintre voluntari l-a vazut si a oprit masina, l-a dus la veterinar – acum este fericit, la casuta lui, alearga si se joaca in 3 picioare si se numeste Bricky; si nu in ultimul rand, Matt, acum rasfatat si adorat de noi toti, un motan de o frumusete rara, care care a fost gasit in mijlocul drumului, lovit de masina. A ramas cu un ochi, dar maxilarul a putut fi „reparat”, asa ca se poate bucura de viata in continuare, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Tot in acest an gasim terenul perfect pentru un nou adapost. Un prieten de-al nostru este dispus sa imprumute de o parte din bani de la banca si sa ne ajute, insa se pare ca administratia locala are alte planuri si nu va permite construirea si autorizarea unui adapost pentru zona respectiva.
Urmeaza vesti bune: o companie, Sykes, ia legatura cu noi si ne ofera ajutor: hrana pentru pisici si 16 sterilizari – in valoare totala de 720 euro. Gestul lor este fantastic si dovedeste un interes in crestere pentru animale. Oare urmeaza o schimbare in bine in societatea noastra, in ciuda obstacolelor constante din partea administratiei locale? Si anume: se discuta despre un proiect de hotarare care, printre altele, prevede amendarea cu 1500 lei a persoanelor care hranesc animale pe strazi – pasari, caini sau pisici. O amenda mai mare decat unele salarii, ca sa nu mai vorbim de pensii. Urmeaza o dezbatere publica, insa hotararea intra in vigoare oricum. Este atacata mai tarziu in instanta de catre o alta asociatie din Oradea, care angajeaza un avocat.
In lunile de vara, aflam despre un caz special: 70 de pisici tinute in custi de catre un domn mai in varsta, in casa lui, in conditii oribile. 3 dintre voluntarii nostri isi incearca norocul si ii bat la usa, la vreo 60 km de Oradea. Spre surprinderea lor, sunt invitati inauntru, unde gasesc 35 de pisici – cateva da, in custi, pentru ca era ora mesei si mamicile isi alaptau puiutii, insa celelalte erau libere. Le tinea intr-o camera, de frica vecinilor care ii otravisera deja mai multe pisici, pe vremea cand aveau acces in curte. Nu avea nici bani sa le cumpere mancare buna, nici sa le sterilizeze sau sa le trateze, asa ca am inceput sa il vizitam, sa aducem pisicile la sterilizat in Oradea si sa le ducem inapoi, impreuna cu mancarea pe care am putut-o oferi – noi, sau cei care ne-au oferit ajutor si au donat hrana. 2 dintre puiutii care au avut nevoie de tratament si-au gasit familii noi, insa al treilea nu a putut fi salvat.
30 de pisici si-au gasit casute noi in 2018, printre ele numarandu-se si pisici timide care au stat ani de zile la noi, pana cand au avut sansa de a deveni locatarele „camerei cu pisici” din Olanda si de a se adapta unui alt fel de viata, cu mai putin stres si mult mai multa atentie. Se pare ca multe dintre ele nici nu au avut nevoie de mai mult pentru a deveni perfect adoptabile, chiar daca, in unele cazuri, procesul a fost mai indelungat. Noi zicem ca a meritat.
2019. In sfarsit, sterilizari!
Intrebam in toate partile si postam anunturi in cautarea unor voluntari pentru tura de dimineata, insa totul e in zadar: nu se anunta nimeni. Doi dintre voluntarii care au locuri de munca de 8 ore / zi ajuta dimineata inainte de serviciu, ceea ce inseamna o suprasolicitare a tuturor celor implicati. Cu toate acestea, cei mai talentati dintre noi se autodepasesc si, la targul din 1 iunie, reusesc sa stranga 6400 lei din vanzarea obiectelor handmade, asigurandu-ne astfel acoperisul de deasupra capului pentru urmatoarele cateva luni.
„Camera cu pisici” din Olanda face minuni in prima parte a anului, si 19 dintre pisicutele noastre sunt adoptate pana in luna mai. Sezonul puilor, dar si perioada de vacanta, urmeaza in Olanda, si adoptiile se opresc pe toata perioada verii.
Luna mai este totodata luna in care am dat startul campaniei de sterilizari pentru pisicile fara stapan sponsorizata de fundatia olandeza Abri voor Dieren, cu care a luat legatura prietena noastra, Petra. Si noi, si ea, am avut minunata supriza de a primi fondurile necesare pentru sterilizarea a 300 de pisici, plus 500 de euro pentru hrana. Un ajutor mai mult decat minunat pentru toti cei care salveaza si sterilizeaza pisici ale strazii in Oradea si care se zbat sa achite costurile operatiilor. Pana in prezent, au fost sterilizate 190 de pisici, prevenind astfel nasterea a mii de puiuti care nu ar fi avut niciun viitor si care ar fi indurat chinuri groaznice pe strazi – foame, boala, cruzime. Campania continua.
Aceasta va fi urmata de o alta, sponsorizata de o alta prietena de-a noastra, Chantal Wolfs, care a oferit sa achite sterilizarea a 160 de pisici din banii pe care i-a economisit, special pentru acest scop. Astfel de prieteni merita sa apara in „istoria” micului nostru adapost – Oameni ca ei sunt greu de gasit, iar ajutorul lor este nepretuit.
Sezonul puilor s-a dovedit a fi mai rau decat ne-am asteptat. Inca inainte de inceperea oricarei campanii, oamenii au inceput sa gaseasca nou-nascuti in pungi si cutii, iar puiutii si-au facut aparitia pe strazi. Pentru ca adapostul este deja suprapopulat, spatiul este mic, iar voluntarii putini si suprasolicitati, singura idee pe care am avut-o a fost sa luam acasa cati putem, sa apelam la fosteri, si sa ii ingrijim pana cand reincep adoptiile. Avand in vedere ca si acasa avem multe pisici, majoritatea ramase la noi din anii precendenti, nu este de mirare ca ne-am blocat in totalitate. Avem in grija nu mai putin de 35 de puiuti care, spre bucuria noastra, sunt sanatosi si cresc vazand cu ochii, iar unii dintre ei au fost deja vaccinati. Insa, tot vazand cu ochii au crescut si cheltuielile, chiar daca pentru 15 dintre micuti cel putin hrana si nisipul sunt asigurate de catre voluntarii care ii au in grija.
Cum ne vom descurca in viitor cu peste 80 de pisici, nu stim sa va spunem.
2020 - Tic tac, tic-tac
Prima jumatate a anului este marcata de probleme financiare si multa alergatura. Avand deja in grija peste 80 de pisici – mult peste limita impusa de spatiu si resurse, preluam putine si ne zbatem sa supravietuim si sa le asiguram mandrutelor cele necesare. Insa, in primele luni de vara, toata munca noastra este “anulata” pur si simplu de decizia proprietarului cladirii, care ne anunta ca trebuie sa ne mutam pana la 1 martie 2021. Din pacate, stiam foarte bine ce inseamna acest lucru si ca sansele de a pierde adapostul sunt foarte mari. De ce? Pentru ca de fiecare data cand am fost nevoiti sa ne mutam, am gasit extrem de greu un loc unde sa fie permis sa ne mutam cu atatea pisici.
Pentru ca suntem putini voluntari, si trebuie sa ne deplasam de acasa – sau direct de la serviciu, la adapost, sau de la adapost la cabinetul veterinar – uneori urgent, uneori noaptea, era de o importanta majora sa gasim un spatiu usor accesibil prin mijloace de transport in comun, unde sa ajungem repede, sau macar sa putem chema un taxi la nevoie. Asadar, incep cautarile, atat pentru un spatiu de inchiriat, cat si pentru o casa care poate fi achizitionata prin credit ipotecar – o varianta pe care am fost nevoiti sa o luam in calcul pentru simplul motiv ca, atunci cand inchiriezi un spatiu, chiar daca platesti cu constiinciozitate, luna de luna, chiria, traiesti nu doar cu povara achitarii lunare a unei sume deloc mici, ci si cu frica de ramane fara acoperis din nou, si din nou, functie de decizia proprietarului – ceea ce ni se intampla a treia oara deja.
Pana in luna iunie, fusesera adoptate 36 de pisici, din care 23 din foster, care isi asteptau cuminti casuta inca din 2019, prin bunavointa oamenilor minunati care le gazduiau. O data cu aflarea vestii insa, toate eforturile noastre s-au concentrat pe pisicile din adapost. Nu stiam ce va fi, cautam solutii alternative pentru plasarea pisicilor ramase in foster, in vreun apartament inchiriat (chiar doua!), la noi acasa – daca mai era loc pentru vreuna, nici noi nu stiam incotro ne indreptam. Pe mijlocul lunii noiembrie, in prag de iarna, disperarea noastra a ajuns in punctul culminant.
Cautam, cautam, fara incetare. Vizitaseram cateva case la periferia orasului, desi erau situate in locuri dificil accesibile, mai ales iarna, dar niciuna nu putea fi achizitionata prin credit, sau nu se incadra in cerintele bancii. Spatiu de inchiriat… nici atat: nici cu 6 pisici nu ar fi dat casa in chirie! Stim, pentru ca am intrebat, nu de 60, ci doar de 6; si chirii care se ridicau la sute de euro pe luna! Ne uitam la pisicile din adapost neputinciosi, nestiind ce le rezerva viitorul. Un lucru era sigur: pisicile noastre nu vor ajunge in strada! Dar unde…? Unii voluntari si-au pierdut speranta, altii au crezut cu incapatanare ca vom reusi in cele din urma – si ei au avut cea mai mare dreptate sa creada!
La mijloc de noiembrie 2020, un anunt atrage atentia voluntarei care cauta zilnic, zilnic, pe toate site-urile posibile, un loc unde am putea sa ne refugiem. O alta voluntara “simte” ca aceasta ar putea fi casuta mult-asteptata si ia legatura cu proprietarul. A doua zi, vizitam casa cu o emotie de nedescris si “vedem” in ea nu ceea ce este – veche, neingrijita, in unele locuri gata sa pice, ci ceea ce poate deveni: ACASA. Desi mai micuta decat am fi avut nevoie, mai mica decat aveam la acel moment, era perfecta pentru ca un alt vis sa devina realitate, si anume cel de a avea un tarc, unde pisicile se pot bucura de soare si aer curat. Mai vizitam o data, impreuna cu toti voluntarii, si cadem de acord sa apucam aceasta sansa cu ambele maini.
Pretul casutei era cel mai mic din cate vazuseram in ultimele luni, iar proprietarul dispus sa astepte cateva zile, sa vedem raspunsul bancii. Om de cuvant, asa a si facut, chiar daca ar fi putut sa o vanda in cateva zile. Am primit rapid si raspunsul de la banca si, cu un noroc incredibil, aflam ca suma maxima pe care o putea primi unul dintre voluntari ne-ar ajunge (la limita!) pentru a achizitiona casa, prin credit ipotecar, pentru 23 ani. Ramanea problema avansului, pe care nu am stiut daca vom reusi sa il avem, pana in ultima clipa. Si “ultima clipa” era mijlocul lunii decembrie, timp in care trebuia obtinuta documentatia necesara.
Nu am fi reusit niciodata, daca nu aveam prieteni buni. S-au mobilizat cu totii, am adunat banuti impreuna, ba chiar s-a scos la vanzare si o carte scrisa de o prietena de-a noastra, am organizat targuri, am apelat la toata lumea la care puteam apela, iar cei care ne-au putut ajuta, au facut-o. Fiecare zi, FIECARE, a fost traita cu speranta, dar si cu frica de a nu pierde singura noastra sansa. Nu mai exista altceva, trebuia sa reusim, trebuia ca acea casuta sa fie a pisicilor! Nu am putut multumi suficient niciodata tuturor celor care ne-au ajutat si ne-au fost alaturi, fie ei doar binevoitori care s-au impiedicat de postarile noastre, cunostinte, prieteni sau familii. Inca o data, le MULTUMIM! Cele cateva saptamani care au urmat deciziei au parut un „maraton” interminabil, fara oxigen suficient si fara o linie de sosire vizibila, dar cu Oameni alaturi care ne faceau galerie si ne incurajau in fiecare moment.
Pana la final de decembrie, cand am depus avansul pentru casuta – am continuat sa dam spre adoptie pisici din adapost, ca sa stim ca macar soarta lor va fi buna. Nu puteam risca, inca se putea intampla orice in lipsa contractului! Cu inca 24 de pisici in a doua jumatate a anului, in total, 60 de frumuseti si-au gasit casute si familii in 2020, majoritatea in Olanda. Si desi credeam ca am preluat foarte putine, finalul de an ne zicea ca totusi, 37 de pisiciute noi ne calcasera pragul. In ceea ce priveste sterilizarile, fara sponsorizari obtinute de catre noi pentru o campanie propriu-zisa, am reusit sa sterilizam 67 de pisici fara stapan, prin eforturi proprii. De mentionat este ca totusi, in Oradea, intre 15 septembrie si 15 noiembrie au fost sterilizate cu titlu gratuit de catre un cabinet veterinar din Oradea un numar de 389 de pisici fara stapan.
2021 - Casuta de vis si adevaratul ei “pret”
Pornim anul cu energii pozitive, sperante mari si gata de fapte si mai mari! In primele zile ale anului, avem bucuria de a semna contractul pentru viitoare casuta de vis. Dragele noastre pisici vor fi in siguranta! Cel putin, atata vreme cat reusim sa platim ratele. Urmeaza greul, stim asta, dar am mutat deja un munte, trebuie sa il mutam si pe al doilea: trebuie sa renovam casuta, si asta e putin spus.
Imaginati-va o casa cu o poveste trista, de acum 30 de ani: incaperi micute, pereti cu huma, podele de lemn, geamuri si usi vechi, tavan stramb pe unde se pierde o groaza de caldura, o curte mica plina de plante, gunoaie si crengi uscate, o anexa unde nici peretii nu se uneau bine, dar care era singurul loc in care Lady, o catelusa batrana isi traia zilele, lasata acolo de fostii proprietari. Da, era acolo de mica, era casuta ei si nici prin cap nu ne-a trecut sa schimbam asta. Am mutat-o insa intr-o incapere la adapost, pentru ca traia in niste conditii cel putin groaznice, hranita fiind la cateva zile de o doamna binevoitoare. In cei doi ani de cand locuia singura, se alesese cu vreo trei boli de piele si multiple probleme. Bineinteles, primul ei drum alaturi de noi a fost la cabinetul veterinar, unde a inceput tratamentul.
Dupa vreo doua-trei saptamani in care doar am golit camerele, anexa si curtea – timp in care alergam si la adapost, unde ne asteptau pisicile, am inceput renovarea. Am fost asistati pe tot parcursul renovarii de Elisabeta si Victoria, cele 2 pisici „uitate” si ele de fostii proprietari acolo. Ne-au fost alaturi si la bine si la greu pe tot parcursul renovarii si au rezistat cu stoicism la toate zgomotele puternice, praful si nebunia creata. Voluntari, prieteni si membri de familie, toti munceam dupa servicii si in week-end-uri, care si cum putea, la casuta. Eram constienti ca nu vom putea plati manopera si, desi continuam strangerile de fonduri, in curand am apelat la imprumuturi pentru materialele necesare. Eram insa norocosi sa avem printre noi si adevarati “eroi”, oameni care au facut mai mult decat le-ar fi putut cere oricine sa faca, care au invatat si meserie daca a fost nevoie, doar ca sa poata face mai multe. Iar cei 3 mesteri ai nostri, ne-au ghidat, ne-au aratat cum se face si au muncit cat 10, timp de 4 luni, neincetat, iar bucuria lor a fost la fel de mare ca a noastra, atunci cand pisicile au ajuns la casuta lor. Costurile cu manopera iar, au fost nesemnificative.
Sfarsitul lunii februarie se apropia rapid, insa am reusit sa obtinem o amanare pana pe 31 martie. Proprietarul spatiului inchiriat se apucase si el de modificarile pe care voia sa le aduca spatiului, asa ca pisicile au fost nevoite sa suporte galagie si oameni, chiar daca nu erau in imediata lor apropiere, ci dincolo de perete. Erau, totusi, mai stresate, mai speriate, mai ales in zilele cand se puneau in functiune tot felul de echipamente.
La noua casuta, peretii erau razuiti, driscuiti, vopsiti, sistemul electric era refacut, podelele scoase, sute de saci cu moloz si alte deseuri carati, incarcati (si selectati direct in container, daca era cazul – o experienta de neuitat, mai ales iarna), tavanul izolat, geamurile si usile schimbate, gresia (primita donatie) pusa, rostuita, curatata, calorifere adaugate, rafturi metalice facute si vopsite, o bucatarie mica, mica, “furata” dintr-un hol, chiuvete montate, tevi trase – o munca de Sisif, contra cronometru. Avand experienta adaposturilor trecute, stiam destul de bine, zicem noi, ce trebuie sa facem ca sa putem dezinfecta cum trebuie suprafetele, ce materiale putem folosi si ce nu. Cumva, desi ajunseseram la limita epuizarii, cu nervii intinsi la maxim, am reusit sa terminam 2 camere micute si una mai maricica. Si pentru ca nu am primit inca o amanare, a trebuit sa ne mutam.
In ultima sambata a lunii martie 2021, ne-am petrecut ziua carand saci cu de toate, si aranjand locul pentru sosirea pisicilor. La ultimul drum al zilei, am dus-o si pe Lady in vizita. A fost uimitor si emotionant pana la lacrimi, cum a recunoscut casuta de la distanta, si cat de mult s-a bucurat sa se plimbe din nou prin curtea care a fost a ei atata amar de vreme… Duminica iar, 28 martie 2021, a venit si randul pisicilor, o experienta pe care nu dorim sa o mai retraim, cate zile avem. Majoritatea fiind timide sau semi-salbatice, s-au aparat cu inversunare de noi, vazandu-ne cu transportoarele pregatite. Erau atat de speriate si de disperate… Dar trebuia, pentru ultima data, trebuia sa le mutam. Unele trecusera deja cu noi prin cel putin o mutare, dar uitasera ce inseamna. Noi, insa, nu am uitat, si nici “pretul” pe care l-am platit de fiecare data cand ne-am mutat. Nu aveam insa incotro, spatiul trebuia predat.
Initial, pisicile au fost duse intr-o singura camera, unde erau improvizate locuri de dormit – cosulete, paturi, ce aveam. Dupa mai multe ore si drumuri, ajunsesera toate. Unele, spre marea noastra fericire, pareau ca se simt ca acasa, din primele momente. Altele insa, se ascundeau pe unde gaseau loc, cu frica in ochi si in suflet. Am deschis si usile catre celelalte doua incaperi, insa cele mai multe dintre ele continuau sa ramana in locul unde se simteau in siguranta – in camera unde au iesit din transportor.
Cu pisicile langa noi, in urmatoarele doua luni am continuat munca. Mai aveam un gard de ridicat, o anexa de reparat (trebuia sa mai castigam spatiu cu orice pret) si un tarc de facut. Daca ati inteles “intensitatea” cu care s-a lucrat din ce v-am povestit pana acum, sa stiti ca nici in lunile care au urmat nu am lasat-o mai moale. Visul nostru de a le vedea la soare era atat de aproape si totusi atat de departe…
Din nou, saci carati pana la epuizare, nenumarate roabe de beton incarcate si impinse la destinatie, sapat cat cuprinde, plase descalcite si asezate pe cadru metalic, tesute si verificate (iar apoi dublate de inca o plasa), o terasa mica, acoperita facuta de la zero, separat o camera impartita in trei pentru a putea izola pisicile la nevoie, si o incapere micuta – „garsoniera” lui Lady, care nu avea sa mai indure frig si mizerie niciodata. Elisabeta si Victoria au fost mai mult decat bucuroase sa imparta garsoniera cu Lady. Ce-i drept, doar pe timp de noapte, ca ziua patrulau prin curte si cartier, tinand sub observatie tot ce misca. Toate astea sunt, pe foarte scurt, cum ne-am petrecut lunile de dupa mutare. Insa acea sambata seara, din luna mai, tarziu deja, cand am lasat pisicile sa iasa in tarc, a fost cel mai fericit moment pe care ne-a fost dat sa il traim de multa vreme incoace. Dupa atatia ani, in care nu s-au putut bucura de un petec de iarba sau de o raza directa de soare, pisicile noastre aveau, in sfarsit, un loc al lor, unde sa poata sa alerge si sa se joace, sau doar sa stea tolanite la aer, daca asa doreau. Si isi doreau nespus de mult!
Noi iar, eram epuizati – si fizic, si psihic, chiar daca munca nu se terminase cu totul. Insa aveam nevoie de o pauza, pisicile iar aveau nevoie de timp sa se adapteze. Desi parea sa le priasca noua lor casuta si sa fie fericite, ceea ce a urmat este greu de descris…
Preluaseram o mamica si 4 puiuti intr-una dintre incaperile pe care le numeam “izolator”, si inca 4 frati in a doua, tot puiuti, plus cateva pisici mai mari, din foster, si cateva adulte. Participam si la Swimathon, si reusim sa obtinem fonduri pentru sterilizarea a 224 pisici comunitare. Daca in anul anterior nu obtinuseram fonduri pentru o campanie de sterilizari, in 2021 acest lucru a fost posibil cu ajutorul Fundatiei Comunitara Oradea, careia ii multumim pentru aceasta oportunitate.
Totul parea ca merge struna, pana spre finalul lunii august, cand pisicile au inceput sa se imbolnaveasca. Pana la sfarsitul anului, aveam sa pierdem 11 pisici: Audi, Eeney, Erin, Cricket, Kym, Xavier, Donny, Ozzie, Whoopi, Dino si Lidl, majoritatea din cauza PIF – pisici care erau cu noi de multi ani, care trecusera prin mutari anterioare, pisici timide dar si prietenoase, adulte dar si puiuti – s-au dus, una cate una. August este cea mai intunecata luna a anului 2021 pentru noi, luna in care am inceput sa alergam la veterinar saptamanal, uneori zilnic – ceea ce continuam sa facem si la mai bine de 15 luni dupa, in 2022. Daca pana atunci nu am constientizat numeroasele boli pe care le-am „adunat” de-a lungul anilor, varsta pisicilor care erau in adapost de pe vremea cand erau puiuti – luna august ne-a trezit la crunta realitate. Nu credem ca e nevoie sa va zicem ca toata munca noastra, tot efortul nostru pareau a fi in zadar, iar visurile si sperantele noastre s-au prabusit, o data cu sanatatea lor.
In 2021, am preluat in total (inclusiv din foster) 39 pisici, iar 27 si-au gasit familii iubitoare. Pe finalul anului insa, cheltuiala principala este data de factura pentru servicii medicale, in incercarea disperata de a stabiliza situatia, de a trata pisicile care pot fi tratate si de a evalua corect starea de sanatate a celor bolnave cronic.
