Kara

Kara a venit la noi impreuna cu mamica ei. S-a nascut intr-o curte si acolo a si crescut, pana ce prezenta ei a fost observata. Acela a fost momentul cand amandoua, mama si fiica, au fost amenintate: daca nu plecati singure, va facem noi sa plecati!

Cu multe rugaminti, li s-a permis sa stea in acea curte pana au fost vaccinate – era foarte aglomerat adapostul si atunci. Dar doar sa stea li s-a permis… Nu au fost hranite sau ajutate in niciun fel, nu li s-a aratat nicio umbra de afectiune. O voluntara de-a noastra le-a pus o cutie unde se adaposteau, le ducea de mancare, incerca sa se apropie de ele…

Important este ca au scapat: au venit la noi, foarte speriate si dezamagite de oameni. Nu ne puteam apropia de ele, desi am incercat in nenumarate randuri.

Cu timpul, mamica – Arina – si-a revenit. A si fost adoptata la scurt timp! Pentru Kara insa, ranile se pare ca au fost mult prea adanci. Este in continuare fricoasa, fuge de noi, se ascunde. Chiar daca ne apropiem foarte incet de cosul sau raftul unde sta ea, fara nicio intentie de a o atinge, se sperie si fuge, iar ochii ei nu exprima altceva decat groaza. Orice pas in plus pe care il facem in directia ei este inutil, pentru ea inseamna doar stres, un motiv in plus de a-i fi frica de noi. Asa ca nu avem alta solutie decat sa asteptam…

Kara este o pisica deosebit de frumoasa, insa mai are nevoie de timp. Cat? Nu stim? Au trecut mai bine de 5 ani, a crescut sub ochii nostri, insa este in continuare “invizibila”… Incercam sa o intelegem cat de bine putem, insa pentru ca noi nu am fost alungati niciodata, probabil nu vom sti ce inseamna sa fii urat pentru simplul fapt ca te-ai nascut, chiar daca esti doar un puiut… Putem insa sa o iubim si sa o acceptam, asa cum e: Kara cea frumoasa si fricoasa!