Urechila

Acest extrem de dulce si irezistibil baietel a fost gasit anul trecut intr-o zona foarte circulata a orasului. Cumva reusise sa treaca cele doua benzi si sa ajunga pana langa un pod construit de curand, fara sa fie lovit de masinile ce treceau in viteza, stand lipit de pod, complet inspaimantat. Ar fi incercat sa mearga mai departe, peste urmatoarele doua benzi, daca nu ar fi fost vazut de doi dintre voluntarii adapostului, care au oprit si l-au luat acasa. Micutul era extrem de slab, speriat si plin de pureci. Dupa o baie si o masa buna, in sfarsit a putut sa se bucure de putina odihna, departe de pericolul prin care trecuse.

A crescut mare si s-a facut o frumusete, dar datorita mutritei si urechilor mari a primit numele de Urechila. I se potriveste perfect, deoarece a ramas sfios chiar si in ziua de azi, ca un iepuras. Inima unui leu se gaseste cu siguranta undeva in el, suntem siguri, are doar nevoie de familia perfecta si de mediul potrivit pentru a lasa leul sa iasa la suprafata. Din a treia zi de la sosirea in adapost, Urechila s-a dovedit a fi foarte jucaus cand credea ca nici un om nu era de fata, il puteai vedea jucandu-se cu de toate si facand o joaca din orice gasea in jur. A fost nevoie de saptamani pentru a ne lasa sa il atingem. A facut mari progrese, acum se joaca linistit chiar si cand sunt oameni de fata, e printre primii ce te intampina la usa, dar inca nu a trecut peste spaimele vechi. Cheia catre sufletul lui e mancarea buna, jucariile, rabdarea si iubirea si daca cineva ar fi dispus sa i le ofere, se va apropia si se va alinta de picioarele omului lui, exact cum se poate vedea aici: https://youtu.be/LahPywe2QOw Daca va uitati cu atentie, veti vedea si o farfurie cu mancare in apropiere, deci nu foamea la facut sa ceara atentie. II place sa fie scarpinat deasupra cozii si si-ar dori sa se apropie de oameni, dar increderea lui nu e inca completa.

Suntem constienti ca nu e cel mai “comod” de ingrijit pisic, nu se va alinta si nu va veni la mangaiat in primele saptamani. Totusi, Urechila isi cauta o casa, o familie inarmata cu rabdare si iubire, care sa ii poata acorda timpul si afectiunea de care are nevoie. A indurat multe deja in scurta lui viata, nu cred ca ne putem imagina cu adevarat ce era in sufletelul lui cand a riscat traversand acea sosea circulata, dar inca visam si speram ca adevaratul lui salvator va veni intr-o zi si ii va linisti spaimele si ii va oferi ceea ce noi nu putem: o casa. Pana atunci, facem tot ce putem mai bine pentru el, bucurandu-ne de prezenta lui. Cum am putea face altceva cand Urechila e atat de usor de iubit?